Dezvoltatorul imobiliar Nelu Mercedes, dispus să cedeze primăriei Strada Petre Țuțea, doar cu teren în schimb

Un dezvoltator imobiliar din municipiul Suceava, care a ridicat mai multe blocuri pe pământul pe care l-a cumpărat a cerut Primăriei teren în schimb pentru strada dintre clădirile ridicate de el. Strada a primit acum ceva vreme și un nume: ”Petre Țuțea”, prin votul consilierilor locali. Dezvoltatorul imobiliar are și el un ”nickname” celebru în mediul de afaceri sucevean: ”Nelu Mercedes”.

Iar Primăria Suceava este presată de locuitorii noilor apartamente să li se construiască rețele de utilități și să li se asfalteze strada, amenințând cu greve și proteste:

Primarul Ion Lungu a arătat că ”cea mai recentă discuție am avut-o cu cetățenii de pe strada Petre Țuțea. Au spus că fac grevă, că vin la Primărie. Oamenii au sută la sută dreptate. Am cerut documente. Dezvoltatorul spune că e strada lui, nu vrea să o dea, să îi dea Primăria teren la schimb. Nelu Mercedes, nu știu cine este Nelu Mercedes”.

La o rumoare a jurnaliștilor participanți la conferința de presă când au auzit pronunțat acest nume, primarul Ion Lungu a avut un puseu de iritare: ”Nu știu cine este Nelu Mercedes, nu îl cunosc, vă spune primarul dumneavoastră, care sunteți cu Nelu Mercedes: nu îl cunosc, habar n-am, nu știu cine este Nelu Mercedes. Mergeți la el, dacă v-a făcut case, să fiți atenți să vă intabulați cu cota indiviză din stradă. Nu am o soluție legală la Nelu Mercedes”.

Reamintim, este vorba despre strada Petre Țuțea, nume alocat de aleșii locali pentru strada ce desparte blocurile de pe proprietatea dezvoltatorului imobiliar Nelu Mercedes.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *