Bătrână de 92 de ani din Bosanci, cu multiple arsuri după ce a încercat să aprindă focul la o sobă cu gaz

Ieri dimineață, la ora 09.55, polițiștii SPR 2 Ipoteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112 despre faptul că la locuința unei femei de 92 ani, din comuna Bosanci, a izbucnit un incendiu.

Bătrâna locuiește împreună cu fiica ei, care în momentul izbucnirii incendiului era plecată la Suceava.

În momentul în care polițiștii au ajuns la fața locului, incendiul era stins iar proprietarei locuinței i se acorda primul ajutor medical de către echipajul SMURD. Aceasta prezenta arsuri pe 50% din suprafața corpului fiind transportată de urgență în stare gravă la UPU Suceava.

În jurul orei 09.40, un vecin a observat fum la locuința persoanei vătămate, a intrat în imobilul unde se afla proprietara și cu ajutorul altor vecini a scos-o pe aceasta din interior, apoi a stins incendiul, nemaifiind nevoie de intervenția pompierilor.

Din discuțiile purtate cu persoanele care au intervenit la stingerea incendiului s-a stabilit că bătrâna, fiind singură acasă a încercat să aprindă focul, la soba pe gaz, moment în care în urma acumulărilor de gaz, camera a luat foc, cea în cauză fiind găsită jos lângă sobă în stare de inconștiență cu arsuri pe corp de către vecini.

În urma incendiului a ars dintr-o singură cameră mobilierul (masă, scaun dulap) tâmplăria din lemn, valoarea prejudiciului neputând fi stabilită. Locuința nu era asigurată.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *