Doi olandezi depistaţi cu 84 de kilograme de heroină, la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației

În data de 04.03.2019, ora 09.30, la P.T.F. Sighetu Marmației, jud. Maramureș, s-au prezentat pentru a intra în tară, călătorind cu un autoturism marca Renault Sport GT, înmatriculat în Germania, doi cetățeni olandezi, o femeie şi un bărbat, în vârstă de 29, respectiv 44 de ani.

Acționând în baza analizei de risc polițiștii de frontieră au efectuat un control amănunțit asupra mijlocului de transport și al bagajelor.

 Astfel, în podeaua autoturismului a fost descoperit un spaţiu special amenajat, în care erau ascunse 167 de pachete, ce conțineau o substanță de culoare maronie-gălbuie, presupusă a fi din categoria drogurilor de mare risc.

Întreaga cantitate de substanță, în greutate totală de 84,3 kg, a fost ridicată de către poliţiştii de frontieră şi trimisă spre analiză la laboratorul de specialitate, iar în urma expertizei s-a stabilit faptul că substanța este heroină.

În cauză, cercetările sunt continuate de către D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și S.C.C.O. – Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de introducerea sau scoaterea din tara, precum si importul ori exportul de droguri de mare risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, fapte prevăzute și pedepsite de art.3 alin 2 și art.4 alin.2 din Legea 143 / 2000 privind combaterea traficului si consumului ilicit de droguri, raportat la art. 38 alin. 2 din  Codul Penal.

De asemenea în urma probatoriului administrat de procurorul de caz din cadrul  D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Maramureș, au fost emise ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor două persoane.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *