Grefierii protestează. Ies și rămân în stradă pe termen nedeterminat din cauza condiţiilor de muncă

Sindicatul National al Grefei Judiciare Dicasterial, în solidar cu Sindicatul SindJust Bihor, Sindicatul Grefierul Alba, Sindicatul Dreptatea Vrancea, organizații sindicale care reprezintă75% dinpersonalul auxiliar de specialitate, personalul conex și personalul contractual din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, precum și din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, afiliate la Federația PUBLISIND (federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate Administrație publică) și în colaborare cu Asociația Grefierilor din România, organizație profesionalăa personalului auxiliarde specialitate, constituită la nivel național din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentariști, grefieri arhivari și grefieri registratori din cadrul instanțelor judecătorești și alparchetelor de pe lângă acesteadeclanșează acțiuni de protest care vor continua până la soluționarea revendicărilor.

Calendarul acţiunilor de protest:

  1. În săptămâna 11-15 martie 2019, protest în cadrulinstanțelor și parchetelor încare funcționează personalul auxiliar de specialitate și conex prin purtarea unei banderole albe;
  2. Joi, 14 martie 2019, ora 11,00, Conferință de presă la sediul la sediul BloculuiNational Sindical din Str. Turturelelor nr 11A, clădirea C, etajul 3, sector 3, București.
  3. Vineri, 15 martie 2019, orele 11-13, miting la sediul Guvernului, Piața Victoriei;
  4. Refuzul muncii suplimentare in instanțe și parchete, începând cu data de 18 martie 2019 (genereazăblocaje in activitate in maxim 10 zile;funcționareasistemului judiciar și activitatea instanțelor și parchetelor depinde de munca suplimentara).
  5. Începând cu data de 18 martie 2019 negocierea contractul colectiv de muncă:
  6. la nivel de grup de unități – Ministerul Justiției, curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială, precum și PICCJ, DIICOT, DNA, parchetele de pe lângă curțile de apel, parchetele de pe lângă tribunale, parchetele de pe lângă judecătorii şi parchetele militare; la nivel de unitate/angajator – curțile de apel și parchetele de pe lângă curțile de apel, PICCJ, DIICOT, DNA. Declanșare conflict colectiv de muncă în situația în care angajatorii nu răspund revendicărilor.
  7. În luna aprilie 2019, mitinguri în cascadă, la nivel de județ, în toate instanțele și parchetele.
  8. În luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate și conex, sindicatelor din sistemul penitenciar și din probațiune – afiliate la Federația PUBLISIND.

R E V E N D I C Ă R I:

  1. “Adoptarea unui nou statut al profesiei care săcorespundă realitățilordininstanțe și parchete din punctul de vedere al atribuțiilor și sarcinilor de serviciusuplimentare, primite de personalul auxiliar prin regulamentele de ordine interioară ca urmare a transferului unor atribuții de la magistrați la grefieri, în urma intrării în vigoare a noilor coduri de procedură;
  2. Inițierea elaborării standardelor ocupaționale și a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcțiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea și ierarhizarea funcțiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcțiilor în C.O.R.;
  3. Înființarea unei direcții de specialitate în Ministerul Justiției care să reprezinteşi să gestioneze din punct de vedere salarial și profesional cariera grefierilor, să coordoneze și să gestioneze resursele umane similar Direcției Tehnologia Informației, Direcției Naționale de Probațiune, etc.;
  4. Reanalizarea schemelor de personal din instanțele judecătorești și parchetele de pe lângă acestea și suplimentarea acestora cu 1000 posturi la nivel național,prinelaborarea unor standarde pe linie de resurse umane, raportate la volum de munca și alți indicatori sau particularități;
  5. Dotarea corespunzătoare a instanțelor și parchetelor din punctul de vedere al siguranței și sănătății în muncă, în vederea îmbunătățirii condițiilor de desfășurareaactivității la locurile de muncă, cu respectarea următoarelor cerințe minime;
  6. Eliminarea inechităților salariale la nivelulautorității judecătorești prinacordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalul auxiliar de specialitate șiconex, conform modului de calcul aplicat de CA Bacău, CA București și CA Târgu-Mureș;
  7. Reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar despecialitate și conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare;
  8. Aplicarea disp. art. 25 alin. (2) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizareapersonalului plătit din fonduri publice și pentru instituțiile din sistemul de justiție – Curțile de apel și instanțele aflate în aria teritorială și PICCJ și unitățile subordonate, DNA și DIICOT;
  9. Exceptarea cuantumului indemnizației de hrană și a voucherelor de vacanță de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) dinLegea-cadrunr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  10. Exceptarea sporului pentru condiții de muncă grele, vătămătoare și periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de art. 25 alin. (1) și (2) din Legea-cadrunr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice;
  11. Încadrarea instanțelor și parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiții deosebite și includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care își desfășoară activitatea în condiții de muncă deosebite;
  12. Pontarea si compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanțe și parchete și exceptarea categoriei noastre profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/2018 prin care, în perioada 2019-2021, muncasuplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora”, transmite Cătălin TRĂISTARU, vicepreședinte Federația PUBLISIND.
Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *