Țigănuș de 15 ani din Hancea, la plimbare cu Merțanul prin Verești, în miez de zi

Niciodată nu pare a fi prea devreme să îi încerci abilitățile de șofer, în special în anumite comunități speciale, urmașului.

Dacă ținem cont de faptul că legislația românească nu permite publicarea numelor celor care săvârșesc infracțiuni decât după ce le va fi dovedită vinovăția printr-o sentință definitivă a instanțelor de judecată iar dacă persoana suspectă este un minor, publicarea identității unui astfel de idivid este și mai greu de făcut, transcriem un comunicat de presă:

”Ieri, 10 martie a.c., pe la ora 12.15, o patrulă din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipoteşti, în timp ce se aflau în serviciul pentru supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier pe raza satului Hancea, comuna Vereşti, pe D.J. 290, au efectuat semnalul de oprire regulamentar  conducătorului auto marca Mercedes Benz condus de o persoană de sex masculin, iar întrucât șoferul nu s-a conformat și și-a continuat deplasarea pe un drumul comunal neclasificat, s-a procedat la urmărirea acestuia aproximativ 20 metri din drumul județean până pe un drum comunal neclasificat, unde acesta a oprit.

S-a stabilit identitatea conducătorului auto în persoana unui minor de 15 ani, domiciliat în satul Hancea, comuna Verești”

Pentru cei nefamiliarizați cu zona, Hancea este satul populat de rromi (țigani) din comuna Verești. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *