Indivizi din Gura Humorului, acuzați de violare de domiciliu, distrugere și amenințare, în atenția procurorii locali. Nu dăm numele suspecților pentru că beneficiază de prezumpția de nevinovăție

Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de doi inculpati pentru săvârșirea infracţiunilor de  violare de domiciliu; distrugere precum și  două infracţiuni de amenințare.

Toate aceste fapte s-au petrecut în seara zilei de 10.03.2019 în jurul orelor 21:50, când cei doi au intrat fără drept în curtea locuinței unui localnic și au distrus cu corpuri contondente becul din exteriorul locuinței, patru ochiuri de sticlă de la geamurile locuinței și două ochiuri de sticlă ale ușii de la intrarea în locuință, iar  ulterior, în jurul orelor 23:30, au adresat amenințări cu acte de violenţă persoanei vătămate  şi concubinului acesteia, respectiv că le vor rupe picioarele, creându-le o stare de temere.       

Faţă de cei doi inculpati a fost dispusă măsura reţinerii pentru 24 ore,  iar prin ordonanţa procurorului de caz din data de 13.03.2019, s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile faţă de ambii inculpati, stabilindu-se mai multe obligaţii printre care şi aceea de a nu se apropia de persoanele vătămate.

Ca de obicei, procurorii precizează că ”punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă   etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.”                                         

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *