FESTIVALUL OUĂLOR ÎNCONDEIATE – expoziție și ateliere de încondeiere a ouălor, 30 martie 2019, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene

În data de 30 martie 2019, între orele 9:00 – 13:00, la Centrul pentru Susținerea Tradițiilor Bucovinene din Suceava, va avea loc FESTIVALUL OUĂLOR ÎNCONDEIATE – expoziție și ateliere de încondeiere a ouălor.

Proiectul “Festivalul Ouălor Încondeiate” este rodul parteneriatului dintre Asociaţia Culturală “Sfântul Mitropolit Dosoftei”, Asociaţia Tinerilor Ortodocşi Suceveni şi Consiliul Judeţean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina.

Obiectivul vizat de proiect este acela de conservare şi transmitere a tradiţiilor româneşti specifice perioadei Paştelui. 
Copii, tinerii, publicul participant va ocazia să devină trăitori şi păstrători ai tradiţiilor prin participarea la atelierul de încondeiere a ouălor, sub îndrumarea unor meşteri încondeietori.

Expoziția de ouă încondeiate va fi punctul culminant al atelierului de creaţie.

Organizatorii pun la dispoziţie materiale şi instrumentar specific,  necesare desfăşurării activităţilor din atelierul de încondeiere a ouălor: catalog cu modele de ouă încondeiate, chişite, lămpi, ouă , ceară.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *