Casă distrusă de flăcări din cauza unui cuptor cu microunde

Ieri după amiază, în jurul orei 14.04, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizați prin S.N.U.A.U.112 de către un bărbat de 49 ani, din satul Mironu, din comuna Valea Moldovei despre faptul că la locuința personală a izbucnit un incendiu.

În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că în jurul orei 14.00, în timp ce se afla la magazinul proprietate din curtea sa, bărbatul a observat că la acoperișul casei sale, a izbucnit un incendiu, motiv pentru care a apelat prin numărul de urgenţă.

La sosirea la fața locului a pompierilor militari incendiul se desfășura în interiorul locuinței și a acoperișului. În urma verificărilor efectuate împreună cu pompierii militari a rezultat faptul că incendiul s-a propagat din interiorul locuinței, acesta izbucnind în urma unui scurt circuit electric, la o priză cu un cuptor cu microunde aflat în funcțiune.

La fața locului au intervenit două autospeciale din cadrul Gărzii de Intervenție Gura Humorului, precum și două autospeciale aparținând comunei Cornu Luncii, care după aproximativ 90 de minute au stins și lichidat incendiul.

În urma incendiului locuința a ars în proporție de aproximativ 60%, proprietarul neavând suspiciuni cu privire la modul de producere a incendiului. În urma incendiului nu au rezultat victime sau vătămări corporale, valoarea bunurilor distruse prin incendiere vor fi stabilite ulterior. Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită de către pompierii militari ca fiind „scurt circuit electric”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *