O drujbă stricată, mărul discordiei între doi vecini din Câmpulung Moldovenesc

Luni seară, la ora 20.25, Poliţia municipiului Câmpulung Moldovenesc a fost sesizată prin 112, de către un bărbat de 62 ani despre faptul că, în timp ce se afla  pe strada Tudor Vladimirescu, din oraș, a fost agresat fizic de către un concitadin de 29 ani.

Din verificările făcute s-a stabilit că în jurul orei 20.10,  bărbatul mai în vârstă a avut o discuţie contradictorie cu cel tânăr pe motiv că acesta din urmă i-ar fi stricat o drujbă. Ulterior cei doi au plecat împreună cu bicicletele către domiciliu, iar când proprietarul drujbei i-a celui vecinului tânăr să-i cumpere o altă drujbă, acesta din urmă s-a enervat şi l-a lovit pe apelant cu pumnul în față, după care a plecat de la faţa locului.

În cursul audierii, bărbatul păgubit și lovit a declarat că nu doreşte să depună plângere penală, ci doreşte să i se pună în vedere vecinului de 29 de ani ca pe viitor să îl lase în pace.

Acesta din urmă a recunoscut faptul că a avut un scandal cu Sasu Gheorghe, motiv pentru care a fost sancţionat cu amendă.

În cauză urmează a se întocmi dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,lovirea sau alte violenţe”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *