Ședință pentru votarea bugetului, mâine, la Primăria Suceava. Încasările au crescut în primul trimestru cu 6,3%, datorită firmelor. Suma plătită de cetățeni în primele trei luni a fost mai mică decât cea de anul trecut

Mâine, începând cu ora 10.00 se va desfășura ședința extraordinară a Consiliului Local Suceava, pentru votarea bugetului municipiului pentru anul 2019. Din motive deja discutate – nevotarea bugetului național decât cu puține zile în urmă și de puțină vreme cel județean, deliberativul municipal se va întruni mâine 4 aprilie. Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a declarat astăzi în conferință de presă că votul consilierilor locali va duce la deblocarea a mai multor lucrări ce se așteaptă să se realizeze în municipiul reședință de județ, care, parte din ele, nu au fost începute pentru că nu exista o alocare bugetară clară.

Separat, primarul Ion Lungu a făcut o trecere în revistă a bugetului de venituri pentru primele trei luni ale anului 2019. El a arătat că s-au încasat sume cu 6,3% mai mari față de anul trecut din impozitele pe clădiri, terenuri și taxe auto. Ponderea cea mai mare, de fapt cea care contează în această creștere a încasărilor, vine de la persoanele juridice, unde încasările au fost mai mari cu 13,7% față de primul trimestru al anului trecut. Persoanele fizice, din păcate, nu s-au înghesuit la plată, deși au beneficiat și în acest an de facilitatea de reducere cu 10% a valorii impozitelor și taxelor până pe 31 martie, suma încasată de la suceveni persoane fizice fiind chiar nițel mai mică decât cea colectată în primele trei luni ale anului trecut.

Primarul Ion Lungu știe, din experiența anilor trecuți, că după 31 martie, când expiră termenul de favorizare cu reducerea de 10%  a contribuabililor harnici, începe să cam bată vântul pe la ghișeele Primăriei.

Este în regulă însă faptul că față de anul precedent veniturile proprii sunt mai mari cu 11,24%, însemnând 1 milion de euro în plus. Numai că acele cote defalcate așteptate de la un an la altul de primării, au scăzut, pentru municipiul Suceava cu 5,1 milioane de lei, adică 1,1 milioane de euro. Primarul Sucevei a explicat că în acest fel, teoria privind transferul unor încasări de la bugetul central la unitățile administrativ – teritoriale pe de o parte și nealocarea cotelor defalcate din TVA și impozite pe de altă parte nu funcționează ca un avantaj pentru comunitățile locale, ba dimpotrivă. ”Ni s-au luat bani și nu ni s-au dat. Autoritățile locale sunt în suferință”, a conchis primarul Ion Lungu.

Este însă îmbucurător faptul că Primăria Suceava nu are restanțe la plată către firmele cu care are încheiate contracte, are acum în cont 5 milioane de lei care însă se vor consuma imediat, după ce se va aproba, mâine, bugetul.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *