Bugetul pentru anul 2019 al municipiului Suceava a fost votat. Cu 15 voturi pentru și 8 abțineri, din partea consilierilor PSD

Astăzi, începând cu ora 10, s-a desfășurat ședința extraordinară a  Consiliului local pentru dezbaterea bugetului  municipiului Suceava. Mai mulți consilieri din opoziția locală (majoritatea, în consiliul municipal sucevean este asigurată de consilierii PNL și PMP) au solicitat ca în formula de buget pentru anul acesta să fie incluse și alte investiții decât cele propuse prin proiectul de hotărâre.

Consilierii locali ALDE, de exemplu, au propus să se aibă în vedere supraetajarea clădirii Școlii gimnaziale nr. 3 fiindcă copiii sucevenilor din zonă nu mai pot face școală după amiaza. Un alt proiect a vizat suplimentarea sumelor alocate pentru Festivalul Blues Confuzion, care are o tradiție de 7 ani. În ambele cazuri s-au acceptat propunerile iar consilierii ALDE au votat pentru.

Cât privește pe cei 8 consilieri ai Partidului Social Democrat,  aceștia s-au abținut de la vot. Vasile Mocanu, consilierul PSD care este și director al OCPI Suceava și-a manifestat nedumerirea legată de faptul că există  fonduri pentru a se realiza operațiuni de cadastrare fără implicarea financiară a comunităților locale,în cazul acesta, municipiul Suceava,  dar nu sunt solicitate, planând suspiciunea că starea de provizorat cadastral este preferată. Un apel nu neapărat legat de subiectul zilei, votarea bugetului municipiului Suceava, și așa întârziat multe luni, pentru cel mai mare interval de timp din istoria post – decembristă a României. Primarul Ion Lungu a apreciat că Suceava este unul dintre primele orașe importante din țară unde bugetul a fost votat și în acest fel se vor începe lucrările la investițiile care nu au demarat ori nu au fost reluate din lipsă de acoperire bugetară a plății lucrărilor.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *