Brodina: focuri de avertisment trase, contrabandiştii „pierduţi în misiune”, 7.500 pachete cu țigări abandonate

În această dimineaţă, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, a fost declanșată o acțiune pe linia combaterii contrabandei cu țigări în zona de responsabilitate.

Astfel, în jurul orei 2.00, un echipaj al poliției de frontieră a observat  un grup de  persoane care transporta de la frontiera de stat spre localitatea Straja, județul Suceava, mai multe colete voluminoase.

Imediat, poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, dar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliției de frontieră au abandonat coletele și profitând de întuneric şi terenul accidentat au  fugit.

Deoarece persoanele în cauză nu s-au supus somațiilor legale prin voce,  polițiștii de frontieră au tras un foc de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale, însă nici de această data nu s-au oprit și  s-au dispersat  în localitatea Straja.

Imediat, au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 4 colete cu țigări de proveniență ucraineană care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 7.500 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de  87.750  lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea  documentării întregii activităţi infracţionale, urmând ca la final să fie luate măsurile legale ce se impun.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *