Două gospodării distruse de flăcări la Boroaia, de la o butelie cu scăpări de gaz

Militarii Detașamentului de Pompieri Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență Boroaia și Vadu Moldovei, au intervenit cu 6 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în după amiaza acestei zile, pe la ora 15.50 în comuna Boroaia.

La sosirea echipajelor, ardeau mai multe construcții, majoritatea din lemn, din două gospodării particulare. Propagarea flăcărilor a fost favorizată de vântul puternic și de materialul lemnos din construcții. De asemenea, exista riscul ca incendiul să cuprindă și alte două gospodării din imediata vecinătate.

La prima proprietate au ars casa de locuit pe 60 mp, o șură pe 32 mp, o bucătărie de vară pe 12 mp și bunuri materiale.

La a doua gospodărie au ars o anexă pe 32 mp, un adăpost de animale pe 18 mp, o altă anexă pe 12 mp, colțul unui depozit de furaje pe 8 mp și bunuri din gospodărie.

Pe timpul intervenției, pompierii paramedici SMURD au acordat primul ajutor medical celor două proprietare ale gospodăriilor afectate de foc, care au suferit atacuri de panică. Una dintre femei, în vârstă de 86 de ani, a fost transportată la Centrul de Primire Urgențe din Fălticeni, pentru investigații suplimentare. Cea de-a doua femeie a refuzat transportul la unitatea spitalicească.

Cel mai probabil, flăcările au izbucnit în urma unor scăpări de gaze de la o butelie de aragaz. Incendiul a fost lichidat la ora 19:10, iar pompierii au salvat casele și anexele învecinate, 28 de găini, doi porci, trei vaci, o vițică și un cal.



Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *