Un sucevean de 86 de ani a murit în spital, după o ultimă vizită la Grămești

Ieri dimineață după ora 10.00, Poliția suceveană a fost sesizată telefonic despre faptul că, un bărbat de  86 de ani, din municipiul reședință de județ a decedat la Spitalul Județean.

Din cercetări a rezultat că, în dimineața zilei precedente, bătrânul s-a deplasat în localitatea Grămești, ocazie cu care și-a vizitat mai multe rude, după care, în jurul orei 15.00, s-a deplasat pe jos spre centrul localității Grămești, pentru a prinde un mijloc de transport în vederea deplasării la domiciliul său din mun. Suceava.

În jurul orei 18.00, vineri seară, un bărbat din comuna Grămești l-a găsit pe suceveanul de 86 de ani căzut pe sol, pe marginea drumului comunal, a constatat că a acesta nu se mai putea ridica și a solicitat ambulanța prin 112.

Bătrânul a fost preluat de ambulanță și transportat la Spitalul de Boli Cronice Siret, după care la Spitalul Județean Suceava pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

Ieri dimineață, la ora 08.45, acesta a decedat în timp ce se afla internat la Spitalul Județean Suceava, Secția Neurochirurgie.

A fost anunțat SML Suceava, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzelor producerii decesului. S-a întocmit dosar penală cu privire la infracțiunea de ,,ucidere din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *