”Rafalele” de sondaje din ultima vreme nu fac decât să manipuleze alegătorul român. Analiză a liderului Verzilor suceveni, Dan Acibotăriței

Președintele Partidului Verde, filiala judeţeană Suceava consideră că  acele ”rafale” de sondaje, apărute în ultima perioadă de timp la nivel național, prin prezentarea lor nu fac altceva decât să manipuleze alegătorul român către o direcție sau alta, așa cum îi stă bine unui politician, dar care va induce electoratului o nouă scârbă față de vot.

În continuare Dan Acibotăriței face o analiză a stării politice actuale arătând că nici nu a început campania electorală pentru europarlamentarele din mai 2019 și deja un partid istoric se declară câștigător. ”PNL crede că dacă l-a prins pe Rareș Bogdan acesta va aduce zeci de procente. Le putem spune liberalilor că dacă Rareș Bogdan era așa de bun, ca politician, Cosmin Gușă își făcea repede partid sau continua ideea cu partidul denumit în fașă Realitatea și nu-l lăsa să se deplaseze spre PNL.

Cei de la PSD, datorită puterii pe care o au, își permit să facă gafe, care într-un final dacă sunt întinse va duce la pierderea de procente, dar inexistența opoziției sau plasare ei spre zone inferioare, face ca social-democrații să fie mai departe un partid mare.

Pro România își vede de construcție, adunând oameni din rândul nemulțumiților, iar într-un final aceasta va conta. Politica se face cu oamenii experimentați nu cu sondaje, iar acest lucru este știut de Victor Ponta.  ALDE s-a îmbătat cu imaginea lui Tăriceanu la Cotroceni.

Din punctul nostru de vedere, al verzilor suceveni, acele partide gen USR și PLUS, nereprezentate în teritoriu, adică lipsite de filiale în toate localitățile, fără consilieri, primari, bazate mai mult pe votul celor de la orașe și cu lideri care au figurele în cap, au toate șansele să dispară sau să fuzioneze cu alte identități politice. Acestea produc senzații la început după care se liniștesc.”, a concluzionat liderul Verzilor suceveni.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *