Începe modernizarea străzilor Ștefan Luchian și Crângului din Burdujeni Sat și a străzii Barbu Ștefănescu Delavrancea, din Ițcani. În paralel se va lucra la străzile din cartierul Europa

Viceprimarul municipiului Suceava, Marian Andronache a anunțat că în ședința de astăzi a Consiliului Local al municipiului Suceava au fost aprobate studiile de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea a trei străzi din municipiul Suceava: 
– strada Ștefan Luchian din Burdujeni Sat, cu o lungime de 1100 m – valoare 3,105 milioane lei;
– strada Crângului din Burdujeni Sat, cu o lungime de 689 m – valoare 2,475 milioane lei;
– strada Barbu Ștefănescu Delavrancea, din Ițcani, cu o lungime de 200 m, valoare 693.253 lei.
Urmează, în cel mai scurt timp. să fie scoase la licitație proiectarea și execuția acestora.
De asemenea, într-o primă etapă urmează să fie întocmite studiile de fezabilitate și pentru străzile Traian Țăranu, Traian Popovici, Pictor Dumitru Dacian, Andrei Bernard, Eternității, Emil Cioran, Solidarității, Ștefan Tomșa, Dragomirna, Dobrilă Eugen, care au și utilitățile necesare. În etapa următoare vor fi reabilitate încă 10 străzi din municipiul Suceava.
În paralel, vor fi reluate lucrările la străzile Mihail Sadoveanu, Lev Tolstoi și la cele din cartierul Europa, a mai transmis Marian Andronache.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *