Trei tineri din Berchișești – Drăgoiești, prinși de polițiști la distrus coșurile de gunoi de pe strada principală a Sucevei, pe timp de noapte

Sâmbătă dimineață, înainte de ora 5.00, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată direct de către un agent de poliţie din cadrul Serviciului de Poliție Rutieră județean cu privire la faptul că a interceptat pe strada Calea Unirii, zona Grupul Şcolar, trei persoane suspectate că ar fi distrus mai multe coşuri de gunoi pe traseul bulevardul Ştefan cel Mare – strada Calea Unirii.

Indivizii, minori, au fost prinși și determinați ca împreună cu polițiștii, să parcurgă traseul pe care l-au urmat, în operațiunea de distrugere repetată a bunurilor de folosință publică.

Nu permite legea ca numele celor trei minori care s-au pus pe distrugeri pe timp de noapte în orașul Suceava să fie făcute publice.

Putem arăta doar că este vorba despre S.B.D. de 15 ani din comuna Berchișești, S.I. de 16 ani din comuna Drăgoiești și C.A.M. de 15 ani din comuna Berchișești. Cei trei, pe traseul menționat, au scos din suportul prins pe stâlpii de electricitate trei coşuri de gunoi şi au provocat distrugeri la alte trei coşuri de gunoi confecţionate din plastic, amplasate de firma de salubrizare municipală.  Polițiștii au întocmit proces-verbal de constatare urmând să se ia măsurile legale împotriva micilor vandali ori împotriva familiilor acestora. Greu de înțeles ce căutau cei trei aventurieri minori di Berchișești – Drăgoiești, în miez de noapte, prin centrul municipiului Suceava. Nu pare a fi justificată o explicație de genul că ar fi venit pe timp de noapte la oraș, numai pentru a distruge coșurile de gunoi din fața Grupului Școlar.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *