Ziua Diasporei Poloneze și a Polonezilor din Străinătate (2 mai) și Ziua Constituției din 3 Mai sărbătorite sâmbătă la Poiana Micului

După cum ne-am obișnuit deja, în fiecare an, manifestările lunii mai au loc la Poiana Micului. A devenit deja o tradiție ca fiecare manifestare a Uniunii Polonezilor din România să înceapă la ora 11:00 cu sfânta liturghie.

Pe 11 mai a.c., sfânta liturghie a fost celebrată de P.S Petru Gherghel – Episcop de Iași, împreună cu decanul de Bucovina, pr. Iosif Păuleț, paroh în Suceava, vicedecanul de Bucovina, pr. dr. Stanislav Cucharec, paroh în Solonețu Nou, pr. Gabriel Bucur paroh în Poiana Micului precum și preoți din decanat. Imediat după sfânta liturghie, cu toții s-au îndreptat spre Casa Polonă din Poiana Micului unde au participat la un program dedicat sărbătorii Zilei Diasporei Poloneze și Zilei Drapelului Republicii Polone precum și Zilei Constituției din 3 Mai, pregătit special de către unul din ansamblurile reprezentative al Uniunii Polonezilor din România – „Mała Pojana”. Acesta a prezentat cântece și dansuri ale muntenilor polonezi din Czadca.

La invitaţia preşedintelui Uniunii Polonezilor din România a sosit, în aceste zile, în vizită oficială o delegație de 8 persoane care fac parte din Contingentul Militar Polonez afiliat Batalionului 26 Infanterie „Neagoe Basarab” din cadrul Brigăzii Multinaţionale Sud-Est condus de maiorul David Butlak. De asemenea de la această manifestare nu au lipsit: deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher, președintele Uniunii Polonezilor din România, Ghervazen Longher, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Marin Gheorghe Niță, viceprimarul comunei Mănăstirea Humorului, Micuțaru Vasile, preoții din decanatul de Bucovina precum și membrii comunităților poloneze. Sărbătoarea s-a încheiat cu un picnic.

Pe 2 mai sunt sărbătoriți polonezii din Diasporă și toți cei care trăiesc în afara granițelor Patriei lor. Ziua Diasporei Poloneze și a Polonezilor din Străinătate este o sărbătoare națională instituită în anul 2002 de Seimul Republicii Polone la inițiativa Senatului R.P. în semn de recunoaștere a secole de realizări și contribuții a diasporei poloneze și a polonezilor din străinătate în recăpătarea independenței țării, fidelitatea și atașamentul față de cultura poloneză și dorința de a ajuta țara în cele mai dificile momente. Sărbătorită în aceeași zi, Ziua Drapelului Republicii Polone a fost introdusă ca sărbătoare legală în anul 2004. Data aleasă pentru a celebra această sărbătoare nu este una întâmplătoare – în ajunul Zilei Constituției polonezii reflectă asupra paginilor glorioase din istoria Poloniei, unind pe cei din țară și din străinătate sub unul dintre simbolurile naționale – drapelul Patriei lor.

Ziua Constituției din 3 Mai amintește de adoptarea Constituției din 3 Mai 1791, cunoscută ca a doua în lume, după constituția Statelor Unite. A fost votată de către Seimul Mare convocat în octombrie 1788. Votarea Constituţiei din 3 mai a fost recunoscută ca sărbătoare deja în ziua de 5 mai 1791, apoi a fost stabilită ca sărbătoare în anul 1919 şi din nou, în anul 1990.

.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *