Tânăr din Frumosu reținut după ce a dărâmat cu mașina mai multe garduri, a accidentat grav amicul aflat pe ”locul mortului” și a fugit de la locul faptei

Un tânăr de 29 de ani din comuna Frumosu a fost reținut aseară de polițiști după ce ieri dimineață a provocat un accident rutier și a fugit ulterior de la locul faptei. Duminică dimineață, înainte de ora 11.00, în timp ce conducea un autoturism BMW, pe D.J. 176, pe raza comunei Frumosu, având ca pasager pe locul din dreapta față un amic de 25 ani, localnic, ajuns la o curbă spre stânga, Gheorghe H. nu a adaptat viteza la condițiile de drum, a pierdut controlul asupra direcției de mers, intrând în coliziune dreapta față cu gardurile împrejmuitoare a mai multor imobile, autovehiculul rămânând proiectat în cele din urmă în gardul unei gospodării.

După producerea accidentului, conducătorul auto a ridicat plăcuțele cu nr. de înmatriculare de pe autoturism, părăsind locul producerii accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar pasagerul a suferit vătămări corporale grave.

Din primele verificări s-a constatat faptul că proprietarului autoturismului este Gheorghe H.  de 29 ani, din comuna Frumosu, sat Dragoșa, posibil conducător al autoturismului în momentul producerii accidentului.

Au fost efectuate verificări la domiciliul acestuia, unde a fost mama lui, care a declarat că fiul ei este plecat de la domiciliu de la ora 07.00, nu s-a întors și nu cunoaște date cu privire la locul în care se află acesta.

În cauză a fost  întocmit dosar penal privind infracţiunile de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia.

La ora 18.10, bărbatul s-a prezentat la sediul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc, unde a recunoscut faptul că s-a aflat la volanul autoturismului la momentul producerii accidentului. El a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,07 mg/l alcool pur în aerul expirat

S-a dispus reținerea suspectului pe o perioadă de 24 de ore începând cu 12.05.2019, ora 22.55 până la 13.05.2019, ora 22.55.

A fost depus în arestul IPJ Suceava, iar astăzi va fi prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc cu propunerea luării măsurii controlului judiciar.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *