Control judiciar pentru o femeie care a încercat să mituiască cu 100 de euro un ofiţer de poliţie de la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava

La data de 15 mai 2019 Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, faţă de o femeie, pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Cauza este instrumentată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava împreună cu poliţiştii din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie.

Din probatoriul administrat până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că la data de 15 mai 2019, inculpata, o femeie în vârstă de 31 de ani, se afla în incinta sediului Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava, în sala de examinări teoretice.

În aceste împrejurări, inculpata a oferit unui ofiţer de poliţie cu funcţie de conducere din cadrul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Suceava suma de 100 Euro, formată din două bancnote de câte 50 Euro, pentru ca lucrătorul de poliţie să urgenteze îndeplinirea unui act ce intră în atribuţiile de serviciu, respectiv să îi urgenteze programarea susţinerii probei practice a examenului de obţinere a permisului de conducere auto, în condiţiile în care perioada comunicată ca fiind disponibilă pentru susţinerea probei era septembrie pentru Municipiul Rădăuţi şi iulie pentru Municipiul Suceava.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale.

Având în vedere stadiul anchetei penale, care se află în derulare, nu pot fi furnizate la acest moment alte informaţii referitoare la această cauză, însă, pe măsură ce aceasta va avansa, prin purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava se va informa opinia publică.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *