22 de tone de vin s-au scurs în pământ din cisterna bulgărească răsturnată la Berchișești. Tractorul condus de localnicul care a provocat accidentul avea numere false

Se știe deja că în ziua de 18.10.2022, în jurul orelor 16.40, o autocisternă plină cu vin s-a răsturnat pe DN2E la Berchișești, după ce s-a ciocnit cu un utilaj agricol. Tot vinul din cisternă, 22.000 de litri, s-a scurs în pământ.

Polițiștii au oferit detalii despre modul în care s-a produs accidentul.

Un anume Mihai C.  de 32 ani, din orașul  Gura Humorului, în timp ce conducea utilajul agricol pe DN 2E, în afara localităţii Berchișești, având direcţia de deplasare Fălticeni către Gura Humorului,  la un moment dat a efectuat manevra la stânga, fără a se asigura corespunzător,  cu intenția de a intra  pe un drum de camp.  A intrat în coliziune cu ansamblul format din autoutilitara Mercedes Benz și remorca tip cisternă, angajat  în depășirea sa, condus de către cetățean bulgar.

În urma impactului, autocisterna a ieșit de pe carosabilă, răsturnându-se în camp iar din aceasta  s-a scurs toată cantitatea de vin, 22.047 litri. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative  în ambele cazuri.

Șoferul tractorului nu a înmânat documentele acestuia, stabilindu-se că plăcuțele de înmatriculare sunt alocate altui vehicul.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare, cauza urmînd a fi soluționată procedural.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Centrul de preferințe pentru confidențialitate

Necessary

Advertising

Analytics

Other