25% dintre suceveni s-au vaccinat anticovid. Primarul Ion Lungu propune ca până în luna iulie să se ajungă la 50% populație vaccinată în municipiul Suceava

Primarul municipiului Suceava Ion Lungu a anunțat astăzi că săptămâna trecută la centrele din municipiul Suceava s-au vaccinat 3741 de persoane. În toată perioada de la debutul campaniei de vaccinare s-a depășit numărul de 40.000 de doze administrate. În municipiul Suceava s-a ajuns la o rată de vaccinare de 25% cu prima doză și de 15 % cu rapel.

”Ne propunem ca până în luna iunie să vaccinăm 50% din populația orașului nostru, să putem beneficia de măsurile de relaxare care vor avea loc în toată țara. Primăria municipiului Suceava mai are două centre de vaccinare care încă nu sunt deschise, în Ițcani și în Obcine. Am făcut o adresă la DSP ca, în măsura în care vor veni mai multe doze de vaccin, să putem folosi și aceste două centre pe care primăria le-a amenajat. Am discutat de asemenea la DSP dar și cu cei din conducerea Shopping City să organizăm o vaccinare din automobil – Drive throug, în parcarea centrului comercial, la sfârșitul acestei săptămâni. Am discutat la DSP să facem un maraton al vaccinării cu vaccin Pfizer la centrul deja amenajat la Colegiul Național Ștefan cel Mare”a declarat primarul Ion Lungu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *