27 decembrie: Festivalul Internațional “Obiceiuri de iarnă”, de la ora 11, în centrul municipiului Suceava
Azi, 27 decembrie, de la ora 11, Suceava (centrul municipiului) se transformă într-o lume de poveste.
Tradițiile, credințele și obiceiurile de Crăciun și Anul Nou prind viață, așa cum au fost și încă sunt în lumea satului.
Sute de colindători, căiuți, capre, urși, cerbi, bunghieri, moșnegi, babe, urâți, urși și câte și mai câte personaje pământene ori de prin alte lumi, cu cântările lor, cu dansuri ritualice cu adevărate puneri în scenă și, mai ales, cu costume tradiționale ori specific vor transforma Suceava în poveste.
Dobe, acordeoane, fluiere, trompete acompaniate de sunetele „buhailor” și de pocnete de bice vor alunga tot ce a fost rău sau greu în anul ce tocmai se încheie, pentru a face loc unui An Nou mai bun!
Sucevenii, dar și turiștii care se află în perioada sărbătorilor de iarnă în județul nostru sunt invitați pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun, la Festivalul Internațional “Obiceiuri de iarnă”.
Manifestarea, care face parte din programul “Crăciun în Bucovina”, organizat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, va cuprinde și tradiționala paradă a formațiilor participante, un spectacol unic al celor mai frumoase costume, datini și obiceiuri de iarnă din toate vetrele etnofolclorice ale județului, dar și din alte zone.
La ediția din acest an și-au anunțat participarea nu mai puțin de 38 de formații, printre invitați numărându-se și reprezentanți din județul Iași și din Republica Moldova.
TRASEUL PARADEI:
Parada se va desfășura pe un traseu diferit față de edițiile anterioare, pentru a evita aglomerarea suplimentară a traficului rutier din municipiul Suceava, deja intens în această perioadă.
Astfel, începând cu ora 11:00, parada va porni de pe strada Curtea Domnească, din apropierea Bisericii „Sf. Dumitru”, și va continua pe strada Ștefan cel Mare, deplasându-se spre esplanada din centrul municipiului Suceava și apoi pe direcția Casa de Cultură a Sindicatelor – Palatul Administrativ.
SPECTACOLE
Începând cu ora 13.00, formațiile participante vor urca pe rând pe scenă pentru spectacolul obiceiurilor de Anul Nou.
Parada va fi deschisă de alaiul urătorilor de la Ansamblul Artistic “Ciprian Porumbescu” și va cuprinde formații din Corlata, Zvoriștea, Vama, Cajvana, Mălini, Bogdănești, Hănțești, Udești, Dolhasca, Liteni, Vadu Moldovei, Forăști, Vulturești, Pârteștii de Jos, Preutești, Botoșana, Fântânele, Poiana Stampei, Stroiești, Panaci, Șaru Dornei, Boroaia, Drăgușeni, Cornu Luncii, Bosanci, Șcheia, Ostra, Dolheștii Mici, Păltinoasa, Moara, Volovăț, Slatina, Cucuteni (județul Iași) și Măgdăcești, raionul Criuleni (Republica Moldova).
PENTRU PARTICIPANȚII ÎN TRAFIC:
Conducătorii auto trebuie să țină cont de următoarele restricții de trafic cu ocazia paradei obiceiurilor de iarnă de pe 27 decembrie.
– se va închide traficul rutier, între orele 09.00-13.00, pe traseul paradei – str. Curtea Domnească, str. Nicolae Bălcescu, str. Ștefan cel Mare, str. Vasile Bumbac și pe str. Mitropoliei – de la intersecția cu str. Ana Ipătescu, la intersecția cu str. Ștefan cel Mare;
– se va închide circulația rutieră pe strada Nicolae Bălcescu – porțiunea cuprinsă între sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ana Ipătescu și sensul giratoriu de la intersecția cu strada Ciprian Porumbescu și strada Meseriașilor, între orele 09.00-21.00;
– se va închide circulația rutieră pe strada Republicii, între orele 10.00-13.00;
Festivalul Internațional „Obiceiuri de Iarnă” va fi transmis în direct pe paginile de Facebook ale Consiliului Județean Suceava și Centrului Cultural Bucovina.
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Șoldan a declarat că ”acest festival este o oportunitate de a arăta lumii întregi cât de frumoase, autentice și diversificate sunt datinile și obiceiurile noastre. Vreau să le mulțumesc tuturor celor care, de ani buni, fac posibil acest eveniment, inclusiv fostei administrații a județului, dar în mod special comunităților care păstrează și transmit mai departe aceste comori culturale. Vă invit să fiți alături de noi pe 27 decembrie, să ne bucurăm și să ne mândrim cu moștenirea noastră culturală.”