3 milioane de euro pentru un nou tronson al drumului spre Ardeal Panaci – Bilbor. Strategie de dezvoltare turistică a zonei prezentată de președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a vizitat șantierul de modernizare a drumului județean care va face legătura cu Ardealul, prin pasul Bilbor, între județele Suceava și Harghita, în zona Glodu.  

Este vorba despre un tronson de 6 kilometri, pe care se vor turna două straturi de covor asfaltic, investiție în valoare de 3 milioane de euro, ce va demara săptămâna viitoare.  

Sper că acest sat o să-și schimbe numele în perioada următoare pentru că n-o să mai fie glod

”Suntem pe drumul care leagă Vatra Dornei de Bilbor, la Glodu. Eu sper că acest sat o să-și schimbe numele în perioada următoare pentru că n-o să mai fie glod. Se modernizează drumul care vine de la Vatra Dornei spre Panaci. În primul meu mandat, pe un alt proiect, am făcut 22 de kilometri de drum județean până la Glodu. Pe această porțiune a drumului  vom turna un strat de uzură în această toamnă. Dar acum suntem pe tronsonul de 6 kilometri, investiție contractată pe un program de dezvoltare locală, unde începând cu săptămâna viitoare se vor turna 6 kilometri de covor asfaltic în două straturi.

Ne apropiem acum de granița cu județul Harghita. Am investit în primul proiect bani mulți pentru acel tronson de 22 de kilometri. Acum investim 3 milioane de euro pentru cei șase kilometri în acest proiect. Vom ajunge în locul unde este construit un pod și drumul urcă spre pasul de la Bilbor” a explicat Gheorghe Flutur.

Construcția la drumul de 3,7 kilometri peste munte, spre Bilbor, va începe anul viitor

El a mai adăugat că există  fonduri pentru  un proiect de 5,2 milioane de euro prin Programul Național de Dezvoltare Locală al Guvernului României pentru un drum de 3,7 kilometri care va face efectiv legătura cu Harghita.

”Am făcut schimb de teren cu vecinii, am dat teren la schimb primăriei ca să ne dea această porțiune, să construim drumul spre Bilbor, care va avea șase serpentine. Este un drum cu 2,5 kilometri de ziduri de sprijin. Este de pușcat în stâncă de piatră pentru că este o zonă destul de abruptă. Vor fi 19 podețe care traversează această porțiune, în felul acesta ajungând la limita dintre județele Suceava și Harghita, și se va coborî spre Toplița.  Anul viitor, în primăvară, cred că vom putea începe lucrările. Bani avem, mai trebuie făcut un studiu pedostațional și de calculat de către Romsilva suma pe care trebuie să o plătim pentru scoaterea din regimul silvic al terenului destinat investiției.  

Dorința noastră este să scurtăm distanța dintre Vatra Dornei și Ardeal, să facem legătura, dacă vreți, și către București, să scurtăm distanța până în capitală cu peste 100 de kilometri.

Poate că trebuia să facem mai repede și acest tronson, dar Primăria Panaci a avut o problemă cu terenurile, până când și-au rezolvat problema de patrimoniu, ca să ne dea teren la schimb, a durat” a spus Gheorghe Flutur.  În sfârșit avem banii.

Un drum județean de 47,3 kilometri, de la Glodu – Panaci, la Broșteni

Președintele CJ  Suceava a anunțat în premieră că a fost depus un proiect pe axa de finanțare de anul viitor, pentru realizarea unui drum care să care să lege zona Glodu de orașul Broșteni pe râul Neagra. Este vorba despre un drum județean de 47,3 kilometri, care să fie  modernizat pe următorul exercițiu bugetar și care să lege zona de DN17B.

”Asta va însemna punerea în valoare a acestei zone izolate a județului Suceava. Râul Neagra este una dintre cele mai frumoase zone din țară iar eu sper că această zonă va fi deschisă turismului.

În momentul în care deschidem legătura cu Ardealul prin pasul Bilbor, am făcut deja un pas spre investitori, spre investiții și în special spre turism” a spus Gheorghe Flutur.

El a anunțat, tot  în premieră, un proiect de realizare a unui plan urbanistic zonal pentru Munții Călimani, care de asemenea va duce la dezvoltarea zonei:

”Pentru că Parcul Național Călimani este la noi, vreau să discut cu vecinii pentru că a pornit o inițiativă de la Harghita, un Plan urbanistic zonal al Munților Călimani, să discutăm strategia pe bani europeni de dezvoltare a zonei, păstrând zona sălbatică, naturală cât se poate mai mult.   

Dar dincolo de asta, cred că domeniul schiabil care se pretează cel mai mult în partea nordică, unde stă zăpada cel mai mult, este versantul nordic al Călimanilor, care este în județul Suceava.

Toate aceste drumuri au rolul de a deschide spre turism Bucovina și județul Suceava”, a concluzionat Gheorghe Flutur.  

El a și explicat rațiunea pentru care este mereu prezent pe șantierele de infrastructură din județ:

”Nu întâmplător alerg și urmăresc constructorii, ca să facem pas cu pas aceste lucrări. Până la urmă asta înseamnă dezvoltare. Eu mă bucur că și cei de la Panaci sunt implicați, ei sunt și beneficiari. Și nu va mai fi o fundătură această zonă ci va fi pe aici un circuit deschis dezvoltării turismului.

Casa Apelor minerale din România, cele mai bune, cele mai sănătoase, aici este. Noi trebuie să o păstrăm așa, dar trebuie să aducem turiștii, să vină să o bea aici, la izvor”, a mai punctat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *