30 aprilie 2019, zi liberă pentru salariaţii din sectorul public

Guvernul a stabilit ca data de 30 aprilie 2019 să fie zi liberă pentru salariații din sectorul bugetar, potrivit unei hotărâri aprobate astăzi, având în vedere că miercuri, 1 mai, este zi liberă nelucrătoare conform Codului Muncii. Măsura este adoptată și pentru recuperarea capacității de muncă a angajaților, dar și pentru stimularea turismului.

Prevederile actului normativ nu se aplică în locurile de muncă în care activitatea nu poate fi întreruptă.

Pentru recuperarea zilei de 30 aprilie, instituţiile publice îşi vor prelungi timpul de lucru până la data de 31 mai, potrivit planificărilor stabilite, se transmite în comunicatul Serviciului Comunicare, Mass-Media și Relații cu Publicul al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale.

Astfel bugetarii vor beneficia de o vacanţă prelungită, de şase zile, începând cu 26 aprilie, Vinerea Mare din Postul Paştelui şi până pe 2 mai când se vor întoarce la lucru.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *