30 de arbori nemarcați, tăiați ilegal de un proprietar în pădurea proprie, la Cârlibaba. Dosar penal pentru ”tăierea fără drept de arbori” și ,,furt de arbori” pe numele autorului faptei

La data de 25.06.2020 lucrătorii I.P.J. Suceava,  Postul de Poliție Cârlibaba, au fost sesizați de către lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Dorna cu privire la faptul că Radu J. a tăiat fără drept și sustras mai mulți arbori esență molid dintr-o pădure proprietate privată administrată de Ocolul Silvic Dorna (privat), situată în locul Iurescu, comuna Cârlibaba, judeţul Suceava.

Urmare a sesizării, lucrătorii de poliție s-au deplasat la fața locului ocazie cu care au constatat următoarele:

Un anume Ștefan C. a deținut o suprafață de 5,98 ha teren forestier, situat pe raza comunei Cârlibaba, județul Suceava, iar după moartea acestuia terenul a revenit urmașilor. În această suprafață a fost constituită partida pentru un număr de 56 arbori cu un volum de 39 mc, ce nu a fost autorizată pentru exploatare.

În perioada mai-iunie 2020, Radu J. din comuna Cârlibaba, fiul unuia dintre proprietari, a tăiat pe lângă arborii marcați în partidă, un număr de 30 arbori nemarcați, iar materialul lemnos l-a sustras de la cioată și l-a depozitat împreună cu lemnul marcat, în 7 stive, situate la baza parcelelor.

Materialul lemnos identificat la fața locului, a fost inventariat de către organele silvice rezultând un volum de  55,21 mc lemn rotund molid sortimentația gater, celuloză și foc, în valoarea de 9054,44 lei, cantitate care a fost confiscată și predată în custodia Ocolului Silvic Dorna, fiind depozitat la sediul Ocolului Silvic Cârlibaba.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „tăierea fără drept de arbori” și ,,furt de arbori, fapte prevăzute de art. 107 alin. 1 lit. ,,d”, art. 109 alin. 1 lit. ,,d” din Legea nr. 46/2008 (Codul silvic), cercetările fiind continuate de lucrătorii Postului de Poliție Cârlibaba.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *