30,2%, rata de promovare la BAC-ul de toamnă în județul Suceava, înainte de contestații

Inspectoratul Școlar Județean Suceava a anunțat că în județul nostru, rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de bacalaureat 2022 este de 30,2%.

Din totalul candidaților promovați (269), 3 candidaţi au obţinut medii între 9-9,99, 6 au obţinut medii între 8-8,99, 26 au obținut medii între 7-7,99 și 234 au obținut medii între 6-6,99.

La probele scrise s-au prezentat 891 candidaţi (77,34%), din cei 1152 candidaţi înscrişi. Dintre aceștia, 615 candidați provin din promoția curentă, iar  276 candidați din promoțiile anterioare. Pentru promoția curentă, rata de promovare este 31,21% (192 promovați), iar pentru promoțiile anterioare – 27,89% (77 promovați).

Media minimă de promovare a examenului este 6 (șase), iar nota minimă pentru fiecare probă scrisă este 5 (cinci). Procentul de promovare este calculat din totalul candidaţilor prezenţi.

În ceea ce priveşte rezultatele cumulate după ambele sesiuni de bacalaureat 2022, rata de promovare în judeţul Suceava este 78,7%. Pentru promoția curentă, rata de reușită este 83,1% (3763 candidați), iar pentru promoțiile anterioare – 40% (205 candidați). Rata de promovare la nivel national  este 77%.

Rezultatele au fost afișate în centrele de examen şi pe pagina web dedicată, bacalaureat.edu.ro. La fel ca în prima sesiune, rezultatele sunt publicate prin anonimizare, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD).

Contestațiile au putut fi depuse/transmise astăzi, 31 august, în intervalul orar 12:00 – 18:00, atât în format clasic/letric, cât și electronic. Rezultatele finale, după soluționarea contestațiilor (interval 1 – 2 septembrie), vor fi comunicate în data de 3 septembrie.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.