Mopan Suceava
Evenimente

31 DE MILITARI JANDARMI ÎNAINTAȚI ÎN GRAD, IERI ÎN JUDEȚUL SUCEAVA

Miercuri, 1 august 2018, la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava şi la sediile subunităţilor de jandarmi din localităţile Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Fălticeni şi Rădăuţi s-au desfăşurat ceremoniale militare şi religioase organizate cu ocazia înaintării în gradul următor, la termen, a unui număr de 31 de lucrători ai unităţii, care au îndeplinit condiţiile prevăzute de legea 80/1995 privind statutul cadrelor militare, astfel:
– în gradul de maior – 2 ofiţeri;
– în gradul de plutonier adjutant şef– 5 subofiţeri;
– în gradul de plutonier adjutant – 13 subofiţeri;
– în gradul de plutonier major – 7 subofiţeri;
– în gradul de plutonier – 4 subofiţeri.
La Suceava, festivitatea a debutat cu prezentarea ordinului ministrului afacerilor interne pentru înaintarea în grad a ofiţerilor şi a ordinului inspectorului şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava pentru înaintarea în grad a subofiţerilor, după care, în prezenţa colegilor, conducerea inspectoratului a înmânat cadrelor noile grade. După oficierea unei slujbe religioase de către preotul militar şi felicitarea ofiţerilor şi subofiţerilor, activitatea s-a finalizat cu intonarea Imnului Naţional al României.
***
În fiecare an, la data de 1 august, se înaintează în gradul următor militarii jandarmi care îndeplinesc stagiul minim în grad în cursul anului respectiv. Avansări înainte de termen pot avea loc cu ocazia Zilei Naţionale a României sau a Zilei Jandarmeriei Române (3 aprilie).

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *