32 de polițiști puși degeaba pe drumuri printr-un apel fals la 112 care anunța o sechestrare și un viol la Izvoarele Sucevei. Apelul a fost o farsă, făcută de un grup de cheflii, pentru a testa viteza de reacție a polițiștilor
Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc a transmis un comunicat de presă în legătură cu apelul la SNUAU 112 prin care s-a semnalat faptul că o persoană de sex feminin a fost sechestrată şi violată joi, 29.08.2019, la Izvoarele Sucevei.
Potrivit comunicatului, în data de 29.08.2019, ora 05:37, o persoană de sex feminin care și-a dat numele M. M., a sesizat prin intermediul unui apel de urgență la SNUAU 112, efectuat de pe numărul de telefon cu 0745 … … , că în dimineaţa zilei respective a fost luată cu forța din comuna Izvoarele Sucevei şi urcată într-o mașină de teren de culoare neagră, marca Toyota, de către o persoană care ar avea numele C. D., iar la momentul efectuării apelului se află într-un beci unde este sechestrată și violată. Ulterior apelanta, la 112, a mai precizat ca a fost legată la ochi când a fost luată cu forța din Izvoarele Sucevei și nu știe cine este persoana care a răpit-o.
La ora 08:15 a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc dosar penal, în care s-au început cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ”lipsire de libertate” și viol.
În urma activităţilor specifice desfăşurate de către poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigaţii Criminale din cadrul I.P.J. Suceava şi al Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, la ora 09:40 a fost identificat atât imobilul din care a fost efectuat apelul la SNUAU 112, cât şi deţinătorul postului telefonic de pe care s-a efectuat apelul.
Din primele verificări efectuate a rezultat că faptele reclamate prin apelul de urgenţă nu există, în cauză fiind vorba de o farsă.
Proprietarul numărului de telefon, Z. V., a arătat faptul că în data de 28.08.2019, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria pe rit vechi, a consumat împreună cu mai multe persoane, băuturi alcoolice, la domiciliul său, iar în jurul orelor 05:00 au vrut să facă o farsă pentru a vedea în cât timp se va prezenta poliţia la domiciliul lor. Apelul a fost efectuat de către concubina acestuia, numita H. M. care s-a prezentat ca fiind M. M., iar după ce a discutat cu ofiţerul de serviciu de la IPJ Suceava, a închis telefonul, ulterior neputându-se lua legătura cu aceasta.
Pentru soluţionarea cauzei şi pentru înlăturarea posibilei stări de pericol semnalate, au fost mobilizaţi un număr de 25 de poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Câmpulung Moldovenesc, Serviciului de Investigaţii Criminale de la I.P.J. Suceava şi Poliţiei Oraşului Vicovul de Sus, precum şi un număr de 7 poliţişti de la Sectorul Poliţiei de Frontieră Izvoarele Sucevei.
În cauză urmează ca persoana care a efectuat apelul la SNUAU 112 să fie sancţionată contravenţional, iar după definitivarea cercetărilor în dosarul penal să fie dispusă o soluţie procedurală.