35.000 de pachete cu țigări abandonate pe frontiera verde la Falcău, după o intervenție în forță a polițiștilor de frontieră. Contrabandiștii s-au făcut nevăzuți

Polițiștii de frontieră suceveni de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au împiedicat introducerea în țară pe frontiera verde româno-ucraineană, pe la Falcău, a nu mai puțin  de  35.000 de pachete cu țigări, care au fost abandonate de contrabandiști după intervenția grănicerilor români.

 

Ieri, 23 noiembrie a.c., polițiștii de frontieră din cadrul S.P.F. Brodina, județul Suceava, în jurul orei 01.00, au observat în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Falcău, mai multe persoane, care se deplasau dinspre frontiera de stat către interiorul țării, transportând în spate colete voluminoase.

Polițiștii de frontieră au acționat pentru interceptarea acestora, efectuând somaţiile legale prin voce, însă acestea nu s-au supus, au abandonat coletele și au fugit, dispersându-se în direcții diferite.

În cel mai scurt timp, au fost anunțate şi autoritățile ucrainene despre caz, în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră, concomitent cu dispunerea unor măsuri de supraveghere și cercetare a zonei.

 La fața locului au fost descoperite mai multe colete cu țigări de proveniență ucraineană, care au fost transportate la sediul sectorului, unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 24.500 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 286.650 lei.

Țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, precum și în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

 

Un alt echipaj al Poliției de Frontieră, din cadrul aceluiași sector, a descoperit, în aceiași zi, în apropierea frontierei de stat, pe direcția localității Brodina, județul Suceava, 7 colete cu țigări de proveniență ucraineană.

Coletele au fost transportate la sediul sectorului unde în urma inventarierii a rezultat cantitatea de 10.480 pachete de ţigări în valoare de 122.600 lei.

Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi a documentării întregii activități infracționale.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *