3,5 hectare de vegetaţie uscată şi arbuşti pârjolite de foc la Straja, cauza aprinderii încă necunoscută

Ieri la amiază, la ora 13.06, polițiștii din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 de către un bărbat din comuna Straja, cu privire la faptul că pe raza comunei, în apropierea magazinului „Casa Ta”, a izbucnit un incendiu de vegetație.

În urma intervenţiei pompierilor militari, a pompierilor voluntari din cadrul comunelor Brodina, Bilca și Straja, precum și a lucrătorilor din cadrul Ocolului Silvic Brodina, incendiul a fost localizat şi stins.

În urma incendiului a ars vegetația uscată și arbuști de pe o suprafață de circa 3,5 ha teren din afara fondului forestier aparținând unui localnic din Straja.

Pompierii au stabilit drept sursă probabilă de aprindere a incendiului „flacără, foc în aer liber asupra vegetației uscate”, împrejurare determinată de foc deschis în spații deschise.

Proprietarul terenului, a declarat faptul că în timpul izbucnirii incendiului se afla la domiciliu și nu cunoaște cauza izbucnirii acestuia.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „distrugere”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *