39 de amenzi în valoare de 48.200 lei pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea deplasărilor după ora 22.00, aplicate noaptea trecută în județ

Noaptea trecută, începând cu ora 22.00 după intrarea în  vigoare a prevederilor Ordonanței Militare nr. 2 conform celor specificate la art. 5., din ordonanță, echipajele de poliție din cadrul IPJ Suceava au efectuat  verificări în puncte fixe dar si pe trasee rutiere pentru monitorizarea respectării de către șoferi si pietoni a interdicțiilor și limitărilor impuse. De asemenea, prin sistemele acustice ale autospecialelor de poliție au fost  promovate mesaje care îndeamnă cetățenii la responsabilitate și la limitarea deplasărilor și interacțiunilor cu alte persoane. ”Mesajul principal a fost ”STAȚI ÎN CASĂ!” a anunțat comisarul șef Ionuț Epureanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava care a însoțit  aceste echipaje pe parcursul nopții.   

Astăzi,  Ionuț Epureanu a anunțat că în noaptea precedentă, în intervalul orar 22.00-06.00 la nivel județean au acționat peste 140 de polițiști dar si jandarmi și polițiști locali.

Polițiștii din cadrul IPJ Suceava au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.200 lei pentru nerespectarea prevederilor privind interzicerea deplasărilor după ora 22.00, respectiv încălcarea prevederilor art. 5 al Ordonanței Militare nr. 2. ”Oamenii au fost destul de ok, am difuzat și solicitarea de a rămâne în case prin intermediul mijloacelor acustice din dotarea autospecialelor de poliție. După ora 01.30-02.00 mesajul a fost promovat doar la intervale de timp și în locații si momente decise de polițiștii din teren pentru a nu crea totuși un disconfort exagerat cetățenilor. Activitățile vor fi continuate și în acesta seara și in zilele următoare”, a transmis comisarul șef Ionuț Epureanu.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *