Actualitate

4 suceveni infectați cu Coronavirus, alte 7 persoane internate la Spitalul Județean, așteaptă rezultatele analizelor, informare DSP Suceava

Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, Silvia Boliacu, a anunțat printr-un comunicat de presă că de ieri până azi alte două persoane din județul Suceava au fost infectate cu Coronavirus – COVID 19, numărut total al sucevenilor infectați ajungând la 4. Mai sunt alte 7 persoane suspecte de infecție, înternate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean.

Prezentăm comunicatul de presă transmis de DSP Suceava:

Potrivit buletinului informativ transmis la ora 10.30, la nivelul județului Suceava avem următoarea situație:

  – 331 de persoane care au călătorit în zonele de risc;

  –  275 membri de familie (aparținători);

  – Total 606 de persoane care sunt monitorizate la domiciliu fără simptomatologie specifică;

– 31 de persoane ieșite din auto izolare (total persoane iesite din autoizolare 538;

– 132 persoane aflate în carantină în spațiile special amenajate;

– 4 cazuri confirmate cu coronavirus;

– 7 persoane internate la Secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Sf. Ioan cel Nou Suceava

– 5 persoane sanctionate contravențional cu amendă în cuantum de 10.000 de lei care nu au respectat autoizolarea (total 50.000 lei). Persoanele sunt din Coșna, Moldovița, Câmpulung Moldovenesc și 2 din Fălticeni.

 

Please follow and like us:

One thought on “4 suceveni infectați cu Coronavirus, alte 7 persoane internate la Spitalul Județean, așteaptă rezultatele analizelor, informare DSP Suceava

  • Puiu cioara

    Acum le mai da muie ca la 10 august ?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *