40 de tineri artiști, copii și tineri, duc tradiția românească pe scena internațională, cu sprijinul Consiliului Județean Suceava
Aproximativ 40 de copii și tineri din Ansamblul Folcloric „Gelu Constantinescu” vor reprezenta Bucovina și județul Suceava la Festivalul Internațional de Folclor „Kostoski”, care se va desfășura săptămâna viitoare la Ohrid, în Macedonia de Nord.
Înaintea plecării, membrii ansamblului au fost primiți la Consiliul Județean Suceava de vicepreședintele Nicolae Robu, care le-a transmis un mesaj de încurajare și le-a urat succes, îndemnându-i să poarte cu mândrie tradițiile și valorile Bucovinei pe scena internațională.
Participarea ansamblului este posibilă printr-un proiect derulat de Asociația EUROACTIV Suceava, finanțat de Consiliul Județean Suceava, în baza Legii nr. 350/2005, cu suma de 15.000 de lei. Inițiativa face parte din cele 72 de proiecte culturale și sportive sprijinite în acest an de administrația județeană, în cadrul celei mai ample sesiuni de finanțări nerambursabile organizate până în prezent.
Sprijinul oferit de Consiliul Județean este completat de Centrul Cultural Bucovina, instituție aflată în subordinea administrației județene, care va asigura cheltuielile de deplasare ale participanților.
„Sunt copii foarte talentați, care au muncit mult și care, deși unii dintre ei provin din familii cu posibilități materiale reduse, au găsit în dans și în tradițiile populare un spațiu în care se pot exprima și dezvolta. Participarea la un festival internațional este o experiență importantă pentru ei, atât din punct de vedere artistic, cât și personal. Mă bucur că îi putem sprijini și sunt convins că vor reprezenta cu cinste Bucovina și județul Suceava”, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, Nicolae Robu.
Prin susținerea participării tinerilor la competiții și festivaluri internaționale, Consiliul Județean Suceava își reafirmă angajamentul de a investi în promovarea valorilor culturale autentice și în sprijinirea noii generații de ambasadori ai Bucovinei.

