44 de documente medievale, dintre care 41 emise de cancelaria voievodului Ștefan cel Mare, între anii 1458-1503, expuse la Muzeul de Istorie Suceava, începând din 12 aprilie

Muzeul Naţional al Bucovinei, Arhivele Naţionale Bucureşti, Serviciul Judeţean Iaşi al Arhivelor Naţionale, Serviciul Judeţean Suceava al Arhivelor Naţionale şi Muzeul Naţional de Istorie a României Bucureşti vă invită să admiraţi mărturiile păstrate peste timp, a unor locuri, familii şi lăcaşe de cult, în expoziţia „Această carte a noastră. Documente din timpul domniei lui Ştefan cel Mare”.

Venisajul va avea loc marți, 12 aprilie 2022, ora 14, la Muzeul de Istorie.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 12 aprilie – 3 iulie 2022.

”Dedicată împlinirii a 565 de ani de la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare, expoziția prezintă un număr de 44 de documente medievale, din care 41 emise de către cancelaria domnului Moldovei, între anii 1458-1503.

Alte trei documente aparţin vistiernicului Iuga, prin care acesta face câteva danii Mănăstirii Putna, în anul 1476.

La acestea se adaugă copii târzii după documente de epocă. Astfel, în documente sunt pomenite Mănăstirea Putna, Mănăstirea Voroneţ, Mănăstirea Moldoviţa, Mănăstirea Bistriţa, Mănăstirea Probota, localităţi de pe teritoriul Moldovei medievale, unde boierii aveau stăpâniri, Solca, Mălini, Măriţei, Toporăuţi, Şerbăuţi, Ostriţa şi multe altele”, transmite dr. Monica Dejan, șef serviciu Arheologie MNB, specialist împătimit al perioadei medieval, și nu numai, ”sufletul emoțional și științific” al acestui excepțional eveniment..

Documentele expuse la Suceava, reprezintă o mică parte din documentele epocii lui Ştefan cel Mare ajunse până la noi, cele mai multe dispărând în timp, de-a lungul celor 500 de ani care au trecut de la emiterea lor.

În expoziţie există un uric, datat 17 martie 1492, prin care Ştefan voievod le confirmă lui Şteful şi surorii sale, Marina, stăpânirea unor sate pentru că proprietarii pierduseră documentul pe care îl aveau de la bunicul lor.

Mai multe informaţii despre aceste documente pot fi găsite în catalogul expoziţiei, care beneficiază de un erudit Cuvânt înainte aparţinînd prof. univ. dr. Ştefan S. Gorovei.

Cele mai multe documente sunt emise la Suceava, principala reşedinţă domnească, dar şi la Vaslui, Iaşi sau Bădeuţi, unde existau curţi domneşti.

 

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.