454 de amenzi, însumând peste 233.000 lei aplicate de polițiștii rutier pe șoselele din județ, în trei zile. 228 dintre acestea, pentru viteză excesivă

În perioada 07.05-09.05.2021, între orele 06.30-13.00 şi 15.00-21.00, polițiștii Serviciului Rutier, împreună cu cele de la formaţiunile de profil din teritoriu, au desfăşurat o amplă acţiune pe linia prevenirii accidentelor rutiere pe fondul vitezei excesive și consumului de alcool.

În prima parte a zilei s-a acționat cu 10 aparate radar pe drumurile europene, naționale și județene pentru identificarea și sancționarea celor care depășesc regimul legal de viteză și pun în pericol siguranța traficului rutier. Ulterior, în partea a două a zilei, peste 200 de polițiști din cadrul structurilor de poliție rutieră dar și de ordine publică au acționat pentru prevenirea accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool.

În cadrul acțiunii au fost aplicate în total 454 de sancţiuni contravenționale în valoare de 223.375 lei, cele mai multe dintre acestea – 228 pentru depășirea regimului legal de viteză.

De asemenea, pentru viteză, depășiri neregulamentare sau consum de băuturi alcoolice au fost reținute 66 de permise de conducere.

Totodată, au fost reținute 9 certificate de înmatriculare și au fost constatate în flagrant 9 infracțiuni (alcoolemii).

Exemple:

La 08.05.2021, a fost depistat un bărbat din orașul Salcea, în timp ce conducea autoturismul pe str. Academician Vasile Grecu din mun. Suceava, circulând cu viteza de 101 km/h. În cauză s-a procedat la reţinerea permisului de conducere şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto.

La 08.05.2021, a fost depistat un bărbat din mun. Pașcani, jud. Iași, în timp ce conducea autoturismul pe DN 2 pe raza loc. Bunești, circulând cu viteza de 108 km/h. În cauză, s-a procedat la reţinerea permisului de conducere şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto.

La 07.05.2021, a fost depistat un bărbat din orașul Tg. Neamț, jud. Neamț, în timp ce conducea autoturismul pe Bd. Sofia Vicoveanca din mun. Suceava, circulând cu viteza de 106 km/h. În cauză, s-a procedat la reţinerea permisului de conducere şi sancţionarea contravenţională a conducătorului auto.

La 08.05.2021, echipajul de poliţie rutieră din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului, în timp ce desfăşura activităţi specifice în cadrul acţiunii pe linia depistării şi sancţionării conducătorilor auto care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, pe str. Aleea Minerilor, în orașul Gura Humorului, a oprit pentru control autoturismul la volanul căruia se afla un bărbat de 40 ani, localnic.

Deoarece conducătorul auto a încercat să evite echipajele de poliție rutieră iar după ce a fost oprit șoferul emana miros de băuturi alcoolice, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care acesta a fost condus la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde i-au fost recoltate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.     

Solicitându-i-se să prezinte documentele sale şi ale autoturismului, conducătorul auto a înmânat cartea de identitate, declarând verbal faptul că nu deține permis de conducere, întrucât este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

S-a procedat la efectuarea de verificări ocazie cu care s-a constatat faptul că cel în cauză figurează cu permisul de conducere reținut, ca urmare a comiterii unei infracțiuni la regimul rutier la 19.02.2020.

S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată și conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *