Cultural

4763 de fotografii realizate de 393 de artişti fotografi din 45 de ţări, la Salonul Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”, 2022. Vernisaj, 19 decembrie, ora 12, la Muzeul de Istorie Suceava

Muzeul National al Bucovinei invită publicul, luni, 19 decembrie 2022, ora 12, la Muzeul de Istorie, la vernisajul Salonului Internaţional de Artă Fotografică „Bucovina Mileniul III”- ediţia a XVIII – a, 2022.

Evenimentul se desfăşoară sub patronajele ICS (Image Colleague Society) şi GPU (Global Photographic Union).

Perioada de expunere este 19 decembrie 2022 – 15 ianuarie 2023.

Orgnizatorii transmit că secţiunile din acest an au fost „Open monochrome”, „Open color”, „Photojournalism” şi „Nature”, iar participarea la acest eveniment a fost peste media participărilor anilor precedenți.

Astfel, s-au înscris în competiţie 393 de artişti fotografi din 45 de ţări, cu 4763 de fotografii pentru cele patru secţiuni.

Juriul Salonului a avut următoarea componență:

Dr. Teodor Radu Pantea – Oradea

EFIAP/silver, EH.ISF, PSA***(CPID), PSA**(PPD), PSA**(PJ), Hon.ICS, F.ICS, Hon.EPI, M.E.UPHK

Ovi D. Pop – Oradea

EFIAP/g, MPSA, MAAFR, EFIAP /s, GPU Cr4, E AAFR

Nelu Scripciuc – Arad

EFIAP, EAAFR, MICS, MSAP, Hon FICS, Hon FAPU, Hon EICS/PSBP

Iurie Foca – Chişinău – Republica Moldova

AFIAP

Drd. Ema Motrescu – Suceava

Domeniul Cinematografiei şi Media, Universitatea Babeș Bolyai.

Cele mai bune fotografii au fost premiate cu un total de 72 de medalii şi mențiuni (12 medalii şi 24 menţiuni ICS, respectiv 12 medalii şi 24 menţiuni GPU), cu placheta “Mihai Petru Ungureanu” care a fost acordată pentru Best Author, în memoria celui care a fost promotorul Salonului Internaţional de Artă Fotografică “Bucovina Mileniul III”, precum şi 4 medalii „Bukovina Gold” din partea Muzeului Naţional al Bucovinei.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *