5791 de candidați prezenți la examenul de matematică, la Evaluarea Națională, în județul Suceava. Niciun candidat eliminat. Primele rezultate pe 23 iunie, cele finale, pe 30 iunie
Inspectoratul Școlar Județean Suceava a transmis un comunicat de presă în care este prezentat modul în care s-a desfășurat astăzi cea de-a doua probă a examenului de Evaluare Națională, la disciplina matematică, în județul Suceava precum și informații privind calendarul afișării rezultatelor, depunerea contestațiilor și data la care vor fi afișate rezultatele finale: 30 iunie 2022:
În județul Suceava, la Evaluarea Națională au fost prezenți 5791 de candidați, absolvenți ai clasei a VIII-a. Niciun candidat nu a fost eliminat.
Din motive medicale, pentru un elev de la Colegiul Tehnic ”Lațcu Vodă” Siret a fost folosit subiectul de rezervă. Acesta a susținut proba începând cu ora 13,00.
Subiectul și baremul de corectare pentru proba de Matematică vor fi publicate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație, pe site-ul subiecte.edu.ro, la ora 15.00.
Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00 (în centrele de examen).
Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice. Elevii care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru elevii minori, documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.