5813 suceveni s-au vaccinat anticovid. Pentru următoarele 7 zile au fost programate 7.044 noi locuri de vaccinare. Centrele de vaccinare din afara spitalelor, în continuare nefuncționale

Direcția de Sănătate Publică a județului  Suceava a transmis printr-un comunicat de presă că în cursul zilei de ieri 19 ian a.c. s-au vaccinat în județul Suceava împotriva Sars-Cov2 1077 persoane, dintre care 967 doza I iar 110 doza a II-a, distribuția pe centre de vaccinare fiind următoarea:

– Spital Județean Suceava – 472;

– Spital Municipal Rădăuti – 156;

– Spitalul Municipal Fălticeni – 120;

– Spital Municipal Câmpulung Moldovenesc – 114;

– Spitalul Municipal Vatra Dornei – 59;

– Spitalul Orășenesc Gura Gumorului – 120;

– Spitalul Orășenesc Siret – 36.

Până în momentul de față, în centrele de vaccinare din județul Suceava s-au vaccinat împotriva Sars-Cov2 5813 persoane.

Pentru data de 20 ianuarie a.c. în Etapa a II-a a campaniei de vaccinare, destinată persoanelor cu vârsta peste 65 ani, persoanelor cu boli cronice, indiferent de vârstă, precum şi personalului-cheie care desfăşoară activităţi în domenii esenţiale s-au înscris 880 persoane in vederea vaccinării împotriva Sars-Cov2.

În judeţul Suceava pentru următoarele 7 zile au fost programate 7.044 locuri de vaccinare. În municipiul Suceava gradul de ocupare al locurilor de vaccinare este de 100% pentru următoarele 7 zile. Cetăţenii din Suceava au posibilitatea să se programeze la vaccinare şi în centrele de vaccinare din judeţ unde mai sunt sloturi disponibile, la centrele de vaccinare Siret, Rădăuți, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc sau Fălticeni.

Direcția de Sănătate Publică Suceava reamintește că programările la vaccinare sunt condiţionate atât de numărul dozelor de vaccin aflate în stoc la momentul efectuării operaţiunii cât şi de dinamica solicitărilor de înscriere la momentul respectiv.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *