6 persoane reținute, autoturisme, bani și țigări de contrabandă confiscate după 17 percheziții domiciliare desfășurate de polițiști la contrabandiști din municipiul Suceava

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice – IPJ Suceava au reușit destructurarea unui grup infracțional specializat în introducerea în țară, depozitarea și comercializarea țigărilor de contrabandă pe raza municipiului Suceava, în special în zona cartierului Burdujeni.

 La data 16.10.2020, în cadrul unei cauze instrumentate de polițiștii din cadrul S.I.C.E. – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, au fost puse în aplicare 17 mandate de percheziție domiciliară la locații și imobile folosite de persoane implicate în activități de contrabandă cu țigarete de proveniență extracomunitară.

La 13 din cele 17 locații au fost descoperite și indisponibilizate țigarete, cantitatea totală ridicându-se la 179.260 bucăți. De asemenea, au mai fost descoperite sume de bani totalizând peste 35.000 lei, autoturisme folosite la transportul și depozitarea țigaretelor, telefoane mobile, articole vestimentare contrafăcute, precum și alte probe și mijloace de probă utile cauzei.

Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au strâns probe din care au rezultat indicii clare cu privire la activitatea infracțională desfășurată de fiecare persoană în parte.

Astfel, majoritatea țigaretelor erau introduce în țară fiind folosite mijloace de transport cu caroserii special modificate pentru disimularea țigaretelor. Ulterior, țigaretele erau transportate la diferite spații de depozitare intermediară din zona mun. Suceava și a localităților limitrofe, iar de acolo erau aprovizionate diferite magazine mixte și localuri de consum, unul dintre acestea fiind un restaurant situat în zona gării din Cartierul Burdujeni, unde erau comercializate atât la cartuș, cât și la pachet.

În urma activităților de cercetare și urmărire penală derulate față de 6 persoane cu vârste cuprinse între 22 și 57 de ani, a fost luată măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 ore.

Un bărbat de 57 de ani urmează a fi prezentat instanței de judecată competentă cu propunere de luare a unei măsuri preventive privative de libertate, iar celelalte persoane vor fi prezentate unității de parchet în vederea luării măsurilor procedurale ce se impun. 

Cercetările sunt continuate în cauza penală de către lucrătorii de poliție judiciară din cadrul I.P.J Suceava – S.I.C.E – Biroul de Combatere a Fraudelor Vamale, sub aspectul comiterii unor infracțiuni de „contrabandă”, în vederea stabilirii întregii activităţii infracţionale, precum şi în vederea tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *