6000 de pachete cu țigări abandonate de contrabandiști în pădure la Ulma, la vederea polițiștilor de frontieră care i-au speriat cu focuri de avertisment. Cărăușii s-au refugiat peste graniță, în Ucraina

Joi 15 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, un echipaj al poliției de frontieră din cadrul sectorului Poliției de frontieră Brodina a observat, în localitatea Ulma, un grup de persoane care transporta de la frontiera de stat spre interiorul țării mai multe colete voluminoase.

Poliţiştii de frontieră au acționat pentru reținerea celor în cauză, iar în momentul în care bărbații au observat echipajul poliţiştilor de frontieră, au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul ucrainean, ignorând somațiile grănicerilor români.

Pentru reținerea persoanelor implicate, au fost trase două focuri de avertisment în plan vertical, conform prevederilor legale, fără succes. Nici de această dată, ca de altfel nici în alte situații de acest fel contrabandiștii  nu s-au oprit, scăpând cu fuga în țara vecină.

Au fost anunţate şi autorităţile ucrainene despre caz în vederea cercetării în comun a evenimentului de frontieră.

La fața locului au fost descoperite 12 baxuri cu țigări care au fost transportate la sediul sectorului, unde, în urma inventarierii, a rezultat cantitatea de 5.999 pachete cu țigări, de proveniență ucraineană.

Țigările în valoare de peste 70.000 lei au fost ridicate în vederea confiscării, iar în cauză se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, precum și pentru identificarea tuturor persoanelor implicate şi documentarea  întregii  activităţi infracţionale.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *