617 cazuri de Covid în evoluție în județul Suceava. 0,81 la mia de locuitori, incidența cumulată a cazurilor de infectare cu noul coronavirus în județ. Situația din spitale

Conform datelor transmise prin comunicat de presă de Prefectură,  în județul Suceava sunt astăzi  617 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție. La nivelul judetului Suceava, incidenta cumulată a cazurilor de infectare este de 0,81 la mia de locuitori.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 26 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 23 au câte un caz în evoluție, 46 au sub cinci cazuri în evoluție, 8 au sub zece cazuri în evoluție iar 11 au peste zece cazuri în evoluție.

Astăzi, 18.09.2020, ora 9.00, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 4918 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 30 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 38 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 611 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 189 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 106 pacienți sunt în zona tampon și 316 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 189 pacienți diagnosticați Covid- 19, 106 pacienți prezintă forme medii ale bolii, 70 forme ușoare, iar 13 pacienți cu forme grave sunt internați în secția ATI. Niciun pacient diagnosticat Covid- 19 din secția ATI nu este ventilat mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 272 de paturi libere din care 26 pentru pacienți Covid-19, 170 în sectorul Non-Covid și 76 pentru zona tampon. La unitatea ATI este disponibil 1 pat pentru pacienți non- Covid și 24 de ventilatoare din care 8 pentru pacienți Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 84 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 10 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid-19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări. 

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 50944 persoane, în ultimele 24 de ore fiind testate 472 persoane.

La data prezentului comunicat se află în carantină 651 de persoane.

 

 

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *