7 amenzi în valoare 4000 de lei aplicate în urma controalelor pentru combaterea răspândirii covid, la Moara și Șcheia. Magazin din Mihoveni amendat pentru că avea clienți la păcănele în scenariul roșu

Conform planului de acţiune întocmit la nivelul Serviciului de Ordine Publică în ziua de 13.02.2021, în intervalul orar 19.00-23.00 s-a organizat şi executat o acţiune pe raza mun. Suceava și a comunelor Moara și Șcheia, pe linia prevenirii şi combaterii răspândirii infecției cu SARS-COV 2 (COVID-19).

În cadrul acțiunii au fost angrenați, după cum urmează: 2 lucrători din cadrul SOP Suceava, 6 lucrători din cadrul Poliției municipiului Suceava – Biroul de Ordine Publică, 4 lucrători din cadrul  Inspectoratului de Jandarmi Suceava, 2 lucrători din cadrul ISU Suceava și 2 lucrători din cadrul DSVSA Suceava, cu 8 autospeciale din dotare.

Cu ocazia activităților de control desfășurate în teren, au fost obținuți următorii indicatori:

Au fost verificate un nr. de 23 unități (PF, PFA, II ȘI S.C.) de pe raza mun. Suceava, comuna Moara și comuna Șcheia, având ca obiect de activitate tip restaurant, bar, cafenea;

Au fost legitimate 40 persoane, 6 dintre acestea fiind avertizate verbal cu privire la respectarea normelor individuale de protecție sanitară;

Au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 4000 lei, dintre care 6 la Legea nr. 55/2020 pentru nerespectarea capacității maxime de ocupare impuse de prevederile legale (30% în scenariul galben), 2 dintre acestea fiind cu avertisment, precum și 1 sancțiune contravențională la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, tot cu avertisment;

A fost efectuat 1 control pe linia sistemelor de securitate privată la un obiectiv, urmând ca la finalizarea verificărilor(prezentarea tuturor actelor) să fie dispuse măsuri în consecință.

Astfel, la 13.02.2021, orele 18:43, lucrătorii SPR 9 Șcheia au fost informați cu privire la faptul că o persoană anonimă a sesizat prin TEL VERDE că la un magazinul mixt din satul  Mihoveni, comuna Șcheia sunt persoane ce joacă la aparate.

Societatea respectivă are ca obiect de activitate comerț cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băutură și tutun și are punct de lucru în comuna Șcheia, sat Mihoveni. Clădirea în care se desfășoară activități de comerț are în continuarea acesteia o încăpere în care sunt amplasate 2 aparate tip slot-machine, în funcțiune. Accesul în sala de jocuri se face pe o ușa exterioară marketului, iar în interior au fost identificate 3 persoane din Mihoveni.

 În urma discuțiilor purtate cu gestionara, care de regulă lucrează la punctul de lucru de pe raza satului Stroiești și a rezultat faptul că aceasta nu cunoștea faptul că localitatea Șcheia se află sub incidenta codului roșu.

Societatea a fost sancționată contravențional iar persoanele prezente în incinta sălii de joc au părăsit zona.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *