80 DE JANDARMI ALĂTURI DE POLIȚIȘTI, POMPIERI ȘI POLIȚIȘTI LOCALI VOR ASIGURA MĂSURILE DE ORDINE PUBLICĂ ȘI PROTECȚIA DE „ZILELE SUCEVEI”

În perioada 22 – 24 iunie a.c., 80 de jandarmi alături de polițiști, pompieri și polițiști locali vor asigura măsurile de ordine publică și protecția participanților în zonele în care se desfășoară evenimentele cultural-artistice incluse în programul „Zilele Sucevei” (pe esplanada Casei de Cultură, în parcarea Iulius Mall Suceava și în Zona de Agrement Tătărași), dar și în localitățile Păltinoasa, Gura Humorului și Vatra Dornei unde vor avea loc astfel de manifestări.
În aceeași perioadă, jandarmii suceveni vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările cultural-artistice cuprinse în ,,Programul Ștefanian” care se vor desfășura la Cetatea de Scaun a Sucevei.
De asemenea, în intervalul 23-24 iunie a.c, vor fi asigurate măsurile de ordine în vederea desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. În acest sens, peste 70 de jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău și 20 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Suceava, polițiști, pompieri militari și polițiști locali vor acţiona în zona Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava precum şi pe traseul procesiunii ce se va desfăşura în zona centrală a municipiului.
Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură, iar în cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *