Mopan Suceava
Evenimente

9 răniți în două accidente rutiere provocate de șoferi care nu au adaptat viteza la carosabilul umed, pe DN17, doar într-o zi

 

IPJ Suceava a anuntat că ieri dimineață, pe la ora 08.45, un bărbat de 54 ani, din municipiul Vatra Dornei, în timp ce conducea auto Opel Astra  pe DN17 km pe raza loc. Valea Putnei, comuna  Pojorâta, Pasul Mestecăniş dinspre Vatra Dornei spre Câmpulung Moldovenesc,  pe un sector de drum în pantă, nu a adaptat viteza de deplasare  într-o curbă deosebit de periculoasă  la dreapta, pe un carosabil umed cu porțiuni de chiciură, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare şi a pătruns pe contrasens  unde a intrat frontal într-un automobil Ford Focus, condus regulamentar spre Vatra Dornei de către un șofer de 27 ani, din Botoşani.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală gravă a două persoane și vătămarea corporală ușoară a cinci persoane. Au fost vătămați ambii conducători auto şi precum și un bărbat de 33 ani şi o femeie de 32 ani,  ambii din Vatra Dornei, pasageri ai autoturismului marca Opel, cât şi două tinere, una 26, alta de 20 de ani, din Botoșani, respectiv Vorona dar și un bărbat de 30 de ani din Botoșani, toți pasageri ai  autoturismului Ford.

Conducătorii auto a fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative și li s-au recoltat probe biologică de sânge în vederea determinării alcoolemiei.     

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Tot ieri,  în jurul orei 14.50, o tânără de 25 ani, din comuna Berchişeşti, în timp ce conducea autoturismul Opel Vectra,  pe DN 17, în afara localităţii Păltinoasa având direcţia de deplasare Suceava către Gura Humorului, după o curbă la dreapta, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare din cauza neadaptării vitezei la condiţii de drum în curbă cu carosabil umed, şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune laterală cu autoturismul VW Golf , care circula regulamentar din sens opus, fiind condus de un tânăr de 26 ani din comuna Frătăuţii Vechi, pe care l-a proiectat în parapetul metalic de pe marginea drumului, s-a  rotit în jurul axei proprii şi a acroşat de asemenea parapetul metalic .

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a două persoane, respectiv a

șoferiței din autoturismul Opel Vectra  și a surorii sale de 27 ani, din comuna Berchișești, pasageră în automobil.

Ambii conducătorii auto au fost testat cu aparatul etilotest, rezultatele fiind 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat în ambele cazuri și li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *