A încetat din viață avocatul Gheorghe Zoița. De trei săptămâni era internat în Spitalul județean Suceava, infectat cu coronavirus

Avocatul fălticenean Gheorghe Zoița a încetat din viață, astăzi, la vârsta de 74 ani, la Spitalul Județean de Urgență “Sf. Ioan cel Nou” de la Suceava, unde era internat de aproape trei săptămâni, infectat cu COVID-19.

El era unul dintre primii avocați din municipiul Fălticeni după reînființarea Judecătoriei Fălticeni în anul 1995.

Născut pe data de 26.03.1946, Gheorghe Zoița era absolvent al Facultății de Drept din cadrul Universității București, unde a urmat și studiile postuniversitare.
În perioada 1975-1992 a fost secretar al Primăriei comunei Slatina, iar din anul 1992 până la jumătatea lunii ianuarie, când a fost diagnosticat cu coronavirus, a profesat ca avocat în cadrul Baroului Suceava.

Cel care l-au cunoscut și-l amintesc ca pe o persoană extrem de jovială, deschisă și dispusă

să îi ajute pe cei din jurul său. 

În urma sa au rămas trei copii, patru nepoți și o sotie de care era foarte mândru. Înmormântarea va avea loc marti, 09.02.2021, la Cimitirul din comuna Slatina.Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Articol preluat: ziaruldepenet

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *