Evenimente

A IV-a ediție a Festivalului Bucovinean al Colindelor, organizat de Uniunea Polonezilor din România la Biserica romano-catolică „Coborârea Duhului Sfânt” din Solonețu Nou

Mâine, 26 decembrie, în cea de-a doua zi a sărbătorii Crăciunului se va desfășura cea de-a IV-a ediție a Festivalului Bucovinean al Colindelor, organizat de Uniunea Polonezilor din România – ”Dom Polski”. Ca și în anii trecuți, gazda acestui festival va fi Biserica romano-catolică „Coborârea Duhului Sfânt” din satul Solonețu Nou. Încă de la prima ediție, Uniunea Polonezilor din România și-a propus să aducă la lumină o veche tradiție poloneză, cea a colindatului și să mențină această tradiție.

Vor interpreta colinde în ediția de mâine a festivalului un număr de 12 coruri de colindători. Vor fi în total 12 micro-spectacole, fiecare cu câte trei colinde, prezentate de corurile bisericilor romano-catolice din decanatul de Bucovina (Solonețu Nou, Cacica, Moara, Suceava, Poiana Micului, Rădăuți, Siret, Pleșa și Vicșani), de corul greco-catolic „Maidancek” al comunității ucrainene din Cacica precum și corul ”Edelweiss” al Forumului Democrat German din Câmpulung Moldovenesc. Vor fi cântate colinde în limba polonă, română, ucraineană și germană, din repertoriul comunităților prezente la Festival.

Alături de părintele decan al Decanatului Catolic de Bucovina, Iosif Păuleț și reprezentanți ai comunităților poloneze din întreaga Bucovină, vor fi deputatul Uniunii Polonezilor din România, Victoria Longher și președintele Uniunii Polonezilor din România ”Dom Polski”, Ghervazen Longher. Ca și în anii precedenți, cele mai frumoase interpretări vor fi premiate iar cei peste 350 de invitați vor fi invitați la Casa Polonă din Solonețu Nou, unde va avea loc împărțirea cu opłatek, obicei care își are originea în ritualul împărțirii pâinilor care datează di n primele veacuri ale creștinismului.

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *