A mers după lemne în pădure și a murit căzut într-o râpă de 8 metri, la Vârfu Dealului
Vineri seară, pe la ora 19.10, polițiștii Secției 10 Poliție Rurală Gura Humorului au fost sesizaţi telefonic despre faptul că Nicanor M., de 67 ani, din municipiul Suceava, a fost găsit decedat în pădure pe raza comunei Pârteștii de Jos, satul Vârfu Dealului.
În urma cercetărilor s-a stabilit că în ziua de 03.01.2019, în jurul orei 13.00, bărbatul a plecat singur în pădurea satului Vârfu Dealului, comuna Pîrteștii de Jos, situată în spatele locuinței sale, cu scopul de a aduna lemne. În jurul orei 16.00, familia acestuia s-a alertat din cauza faptului că omul nu s-a întors la locuință și au plecat în căutarea acestuia.
A fost găsit în pădure, într-o râpă cu adâncimea de aproximativ 8 metri, căzut cu fața în jos, fără semne vitale. Polițiștii au constatat că persoana decedată s-ar fi întins după o creangă de pe marginea prăpastiei, ar fi alunecat și a căzut în râpă.
La fața locului s-a deplasat un echipaj al ambulanței din cadrul Serviciului de ambulanță Gura Humorului și un echipaj de la I.S.U. Siret care au constatat decesul.
Urmează a se efectua necropsia pentru stabilirea cauzei decesului. S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „ucidere din culpă”.

