A murit Eugen Simion, fost președinte al Academiei Române, Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava

Onorat, în anul 2005, cu titlul de Doctor Honoris Causa al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Eugen SIMION (25 mai 1933-18 octombrie 2022) este unul dintre criticii literari de anvergură din istoria recentă a literaturii române, care a lăsat în spate o operă prodigioasă ce atestă o viață pusă în slujba literaturii române.

Absolvent al Facultății de Filologie a Universității București (1952-1957), acesta devine în 1969 doctor în științe filologice cu lucrarea dedicată criticului literar a cărui direcție ajunge să o continue, E. Lovinescu, scepticul mântuit, avându-l conducător științific pe Șerban Cioculescu, teză care va fi publicată în volum în 1971, la editura Cartea Românească.

Cariera universitară este dublată de o amplă activitate publicistică, din poziția de colaborator la unele dintre revistele literare importante ale momentului – „Gazeta literară”, „România literară”, „Contemporanul” sau de redactor al „Caietelor critice”. Volumele de critică și teorie literară scrise de Eugen Simion constituie și astăzi repere fundamentale pentru orice cercetător în domeniul filologie: fie că vorbim despre opera de debut Proza lui Eminescu (1964), primul studiu analitic de anvergură dedicat prozei eminesciene, despre ciclul Scriitori români de azi (I – 1974, II – 1977, III – 1983, IV – 1989), încercare de panoramare a literaturii momentului, care îl consacră drept un constructor de edificii teoretice și ca unul dintre vârfurile generației critice 60, sau despre studii monografice care îi confirmă rafinamentul și vocația de critic: Dimineața poeților (1980), Eliade, romancier (2004), Tânărul Eugen Ionescu (2006), Ion Creangă. Cruzimile unui umorist jovial (2011), Mircea Eliade – nodurile şi semnele prozei (2005), Cioran, o mitologie a nedesăvârșirilor (2014, distinsă cu Premiul APLER pentru Cartea anului), Alexandru Odobescu, un romantic erudit şi anxios, iubitor de reverii clasicizante (2016), Secolul al XIX-lea în doi mesianici chibzuiți şi un vizionar mistic. Nicolae Bălcescu, Mihail Kogălniceanu, Ion Ghica (2020). Totodată, volumele Întoarcerea autorului (1981) și Ficțiunea jurnalului intim (2001) atestă un teoretician cu deschidere occidentală, care participă, cu contribuții de neocolit, la dezbaterile literare europene ale momentului.

Ca membru și apoi ca președinte al Academiei Române (1998-2006), inițiază sau continuă o serie de proiecte fundamentale pentru prezervarea memoriei culturale autohtone: editarea manuscriselor Eminescu (distinsă, în anul 2010, cu Premiul național de istorie şi critică literară „Petru Creția”), Dicționarul General al Literaturii Române (lucrare unică, ambițioasă prin complexitatea sa, care însumează opt volume, structurată în funcție de repere precum biografie, autobiografie, corespondență, critică literară și o conceptualizare atentă) sau Cronologia vieții literare românești (lucrare de anvergură, elaborată în cadrul Institutului de Istorie şi Teorie Literară „G. Călinescu“ din București și concretizată într-o serie de șapte volume, care acoperă intervalul 1944-1957), precum și ediții de Opere complete ale scriitorilor români care au devenit instrumente de neocolit pentru orice cercetător în domeniu.

Totodată, acesta este și Membru al Academiei Europene cu sediul la Londra (1992), membru al Asociației Internaționale a Criticilor Literari (Paris, 1992), membru de onoare al Academiei de Științe a Moldovei (1999), membru de onoare al Academiei de Științe Morale şi Politice a Franței (2004), membru al Academiei de Științe şi Litere din Danemarca (2003), membru corespondent al Academiei de Științe Morale şi Politice din Franța (2004), membru al Academiei din Atena (2009), membru al Academiei Regale a Doctorilor (Spania).

Contribuția sa la promovarea și dezvoltarea culturii și literaturii române este răsplătită cu Premiul Academiei Române (1977), Premiul Uniunii Scriitorilor (1965, 1976, 1980, 1984), Premiul Eminescu (2013), dar și cu distincții precum: Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Cruce (2000), Ordinul Național „Crucea Sudului” al Guvernului Braziliei (2000), Medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” pentru merite deosebite în studierea, editarea, promovarea sau interpretarea operei eminesciene (2000), Medalia Jubiliară „Centenar Mircea Eliade”, pentru contribuții semnificative în domeniul istoriei religiilor (2006), Cavaler al ordinului Legiunii de Onoare a Franței (2008), Ordinul Republicii Moldova (2008). Pentru activitatea desfășurată în domeniul literar. este distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al mai multor universități din țară: Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, Universitatea „Valahia” din Târgoviște, Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Universitatea „Petru Maior” din Târgu-Mureș, Universitatea „George Bacovia” din Bacău, Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava ș.a.

Foto: Wikipedia

Please follow and like us:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *