A murit fostul viceprimar la Sucevei, Costică Dăscăliuc. Avea 73 de ani
Cotidianul Monitorul de Suceava a anunțat că în dimineața acestei zile de luni, 24 octombrie, a încetat din viață fostul viceprimar al municipiului Suceava Costică Dăscăliuc. Avea vârsta de 73 de ani iar moartea a venit pe neașteptate. Costică Dăscăliuc a fost viceprimar al Sucevei în perioada 1996-2000, când primar al municipiului reședință de județ era Constantin Sofroni, decedat și el. A fost director al Spitalului Județean Suceava timp de 5 ani, din 2003 și până în 2008. Trupul neînsuflețit al defunctului este depus la capela Cimitirului Pacea Vechi, iar înmormântarea va avea loc miercuri, 26 octombrie, începând cu ora 12.00.
Please follow and like us: